Ortodonţia este ramura medicinii dentare specializată pe diagnosticarea, prevenţia şi tratamentul anomaliilor dento-maxilare.
Iniţial, ortodonţia era adresată în special copiilor; dar în ultimul timp s-a constat că aproximativ 40% din pacienţi sunt adulţi.Alinierea armonioasă a dinţilor prezintă multiple avantaje, printre care igienă orală mai bună şi mai uşor de efectuat, vorbire mai clară şi un zâmbet mult mai plăcut. Chiar dacă tratamentul ortodontic este eficient la orice vârstă, cu cât este făcut mai din timp, cu atât rezultatele sunt mai rapide şi mai bune.Creşterea şi dezvoltarea corectă a copilului este la fel de importantă ca sănătatea şi educaţia lui. Copiii se dezvoltă cel mai rapid între vârstele de 2 şi 5 ani. În timpul acestei perioade, are loc 70% din creşterea fetei şi maxilarului copilului. Din nefericire, majoritatea copiilor nu au o dezvoltare corectă a feţei şi maxilarului, rezultând astfel fizionomii neatrăgătoare şi dinţi înghesuiţi.Obiceiurile vicioase sunt un factor important în producerea anomaliilor dento-maxilare. Nedepistate la timp şi fără decondiţionare, provoacă tulburări importante ale aparatului dento-maxilar care necesită apoi tratamente complexe. Sugerea degetului determină adâncirea boltei palatine cu îngustarea maxilarelor şi modificarea poziţiei dinţilor frontali superiori.Problema funcţională frecvent întâlnită este reprezentată de respiraţia orală. Semne importante ce nu trebuie neglijate sunt fanta labială deschisă, buze hipotone, uscate, fisurate. Deglutiţia infantilă înseamnă atunci când copilul introduce limba între dinţi când înghite, fapt ce determină un spaţiu între dinţi atunci când ei sunt apropiaţi.
O altă problemă importantă o reprezintă cazurile carioase de pe dinţii temporari, mai ales cele din zona de sprijin, pentru că mulţi părinţi şi chiar medici stomatologi au impresia greşită că dinţii temporari nu trebuie trataţi. Implicaţiile netratării cariilor din dentiţia de lapte sunt majore. Pierderea precoce a zonelor de sprijin are efecte dezastruoase asupra alinierii dentare şi anularea spaţiilor, mai ales pentru ultimii dinţi care erup pe arcadă.Dinţii temporari trebuie riguros îngrijiţi şi trataţi. Dacă se ajunge la extracţie trebuie aplicat obligatoriu un menţinător de spaţiu, manoperă pe care o realizează medicul nostru specialist ortodont. Importanţa decondiţionării obiceiurilor şi a intercepţiei anomaliilor dento-maxilare cât mai devreme posibil este majoră.Pentru asta, medicii noştri vă stau la dispoziţie cu toate informaţiile necesare.Copiii dumneavoastră vor fi motivaţi să poarte fie un aparat ortodontic mobil care ajută oasele maxilare să se dezvolte în perioada dentiţiei mixte, fie un aparat ortodontic fix în dentiţia definitivă.